Potrivit IPJ Timiș, accidentul a avut loc marți, 28 iunie, în jurul orei 19:14, în localitatea Periam.
Ajunşi la faţa locului poliţiştii au constatat că în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism, în care se aflau 10 persoane, 8 dintre acestea fiind transportate la spital în municipiul Timişoara pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Potrivit poliţiştilor, în maşină erau transportaţi, de către două femei (călăuze), opt migranţi.
„În urma verificărilor efectuate a reieşit că două persoane (conducătorul auto si un pasager) au părăsit locul faptei, poliţiştii efectuând investigaţii în vederea depistării acestora. În urma investigaţiilor efectuate, în jurul orei 00:20, poliţiştii au depistat în localitatea Variaş, cele două persoane care au părăsit locul accidentului, respectiv două femei, în vârstă de 24 şi 33 de ani, acestea fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri”, a mai transmis IPJ Timiș.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au pus în mișcare acțiunea penală împotriva celor două femei.
Șoferița în vârstă de 33 de ani din Alba, B.A., este cercetată penal pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, dar și pentru trafic de migranți. Pasagera din dreapta, în vârstă de 24 de ani, R.A.-M., cetățean moldovean, este cercetată și ea penal pentru trafic de migranți.
Cele două femei ar fi preluat transfugii din Periam și au plecat cu ei, în schimbul unei sume de bani, spre Nădlac, unde ar fi trebuit să îi treacă ilegal granița.
„În fapt, s-a reținut că în data de 28 iunie 2022, în jurul orelor 19:15, în scopul obținerii unor sume de bani, inculpatele ar fi transportat cu autoturismul, pe raza localității Periam din județul Timiș, opt migranți, în vederea trecerii ulterioare, în mod fraudulos, a frontierei de stat.
În timp ce conducea autoturismul, inculpata B.A., ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, producând un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a migranților aflați în interiorul autoturismului, după care ar fi părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție”, au mai transmis procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în data de 29 iunie, inculpatele B.A. şi R.A.-M. au fost prezentate cu propunere de arestare preventive, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, care a admis cererea şi a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele acestora, pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.