Întrebat de jurnaliști de ce a înlocuit tabloul în care era Dragnea cu unul cu Dăncilă, Felix Stroe a precizat că este vorba de cultură instituțională, nu de obediență. Șeful PSD Constanța a mai declarat, în logica sa, că la Biserica Ortodoxă este Iisus Hristos, la biserica musulmană este altcineva, iar la PSD președintele ales de congres este Viorica Dăncilă.
"În fiecare sediu judetean de partid, fie ca este PNL, PSD, PMP este cultura institutionala sa fie portretul presedintelui. Noi ni l-am ales la congres, e al nostru. La Biserica Ortodoxa este Iisus Hristos, la biserica musulmana este altcineva, la budisti e Buddha. La noi la PSD presedintele ales de congres este...a fost domnul Dragnea, a fost alt congres si a ales pe doamna Viorica Dancila. (...)
De ce este obedienta? De ce este altceva? Statutul PSD este al nostru si pentru noi este obligatoriu, presedintele este ales de congres si trebuie sa stie fiecare membru de partid de la Partidul Social Democrat cine e presedinte", a declarat Felix Stroe într-o conferință de presă.