Felix Stroe a precizat că și-a dat demisia, după 17 ani în fruntea RAJA, joi, 1 octombrie 2020.
„Este viață și după 27 septembrie. Am considerat că este cazul să dau prioritate și altor categorii de probleme, inclusiv celor de sănătate. Cred că a fost o decizie corectă”, a declarat Felix Stroe, pentru Replicaonline.ro.
Într-o conferință de presă organizată după alegerile locale de PNL, Mihai Lupu i-a cerut demisia de onoare șefului RAJA SA.
„I-am cerut la conferința de presă demisia. Probabil, domnul Stroe a reflectat și și-a stabilit prioritățile. Într-adevăr, și-a dat seama că, de acum, va începe o altă eră. Noi ne asumăm proiectele noastre”, a declarat Mihai Lupu, președinte ales al Consiliului Județean Constanța.
Reamintim că Felix Stroe a candidat din partea PSD pentru șefia Consiliului Județean, însă a pierdut în fața PNL-istului Mihai Lupu. Continuarea pe replicaonline.ro.