Federația Națională a Asociațiilor de Părinți Edupart i-a solicitat, joi, ministrului Sorin Cîmpeanu, revenirea la decizia de suspendare a cursurilor la o rată de infectare de 6 la mie în localitate, precum și acordarea dreptului școlilor pentru a hotărî singure trecerea în online, un protocol clar pentru testarea coronavirus.
„Vă solicităm ca, prin măsurile pe care le veți impune începând cu data de 08.11.2021, să dispuneţi ca școlile să fie închise, imediat, la atingerea pragului de 6 la mia de locuitori, prin decizie CJSU/CMBSU și, în funcție de infrastructură și alte particularități, școlile să poată decide suspendarea activității cu prezența fizică, acordând prioritate prezenței fizice la cursuri, elevilor din ani terminali şi din învățământul primar, prin decizia consiliului de administrație al unităților de învățământ, cu informarea ISJ/ISMB”, se arată în comunicatul transmis Ministerului Educației.
Se mai solicită și „implementarea testării în masă, a elevilor şi personalului din învăţământul preuniversitar, cu teste non invazive, reglementată printr-un protocol sanitar clar”.
În plus, reprezentanții părinților au solicitat și renunțarea la teze, pentru că „fără un ritm neîntrerupt al învățării, fără posibilitatea parcurgerii materiei într-un ritm coerent și unitar, tezele nu reprezintă <<ultimul bastion al unei evaluării obiective>>”, așa cum a declarat Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, Federația Edupart a cerut „o flexibilizare a sistemului de predare, profesorii fiind lăsați să decidă modul în care îşi vor organiza şi reorganiza materia, în funcție de particularitățile clasei, în așa fel încât să poată fi de ajutor tuturor categoriilor de elevi, în mod special a celor din categoriile vulnerabile”.