„La data de 20 octombrie 2023, poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale - Sector 4 au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale în formă contiunată și viol. În fapt, la data de 8 octombrie 2023, Secția 15 Poliție a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că, în zilele de 30 septembrie, respectiv 1 octombrie 2023, un tânăr pe care fiica sa, în vârstă de 13 ani, l-ar fi cunoscut prin intermediul unei aplicații online de dating, ar fi întreținut raporturi sexuale cu minora, prin constrângere fizică și morală, în timp ce se aflau într-o boxă a unui bloc din Sectorul 4”, anunță Poliția Capitalei.
Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Sector 4, iar în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un tânăr, în vârstă de 23 de ani.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, față de acesta, fiind dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.