Copilul dintr-un sat din Bangladesh a fost dus în Australia de către o organizație de caritate, Fundația Children First.
Medicul Chris Kimber, șeful secției de chirurgie de la Spitalul de Copii Monash din Victoria, a spus că situația lui Choity era foarte rară, iar operația a fost catalogată inițial drept „descurajantă”.
Fetița mai fusese operată de o echipă din Bangldesh, dar nu se reușise extirparea întregii cantități de țesut în surplus. Echipa din Bangladesh a trebuit să stabilească în prealabil dacă o intervenție chirurgicală ulterioară era posibilă sau benefică înainte de a fi dusă în Australia și supusă unei alte intervenții.
Doctorul Kimber a spus că fetița, parțial oarbă, poate merge acum, alergă și a crescut în greutate.
El a spus că ar putea avea nevoie de alte intervenții chirurgicale de corecție în anii adolescenței, dar se poate întoarcă acasă la Bangladesh împreună cu mama ei „fără medicație sau ajutoare chirurgicale”, relatează BBC.