Pielea fiecărui „safir” este acoperită cu straturi de cristale hexagonale dispuse într-o structură de fagure, iar aceste straturi conțin citoplasmă. Experții de la Institutul de Știință Weizmann au măsurat intensitatea coloristică provenită atât din citoplasmă, cât și din cristalele separate, și au realizat că modificările din profunzimea citoplasmei corespund cu modificările de culoare.
S-a observat că, deși straturile de cristale au o grosime de 70 de nanometri, adâncimea citoplasmei a variat drastic între 50 și 200 de nanometri.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că nuanța de albastru-safir depinde puternic de unghiul de orientare în raport cu sursa de lumină, iar acest lucru este ceea ce-i permite să „dispară”. Când razele de lumină cad pe crustaceu la un unghi de 45 de grade, acesta iese în afara intervalului vizibil în gama ultravioletă, ceea ce îl face invizibil pentru ochiul uman.
Descoperirea va avea, probabil, consecințe dramatice în valorificarea tehinicilor de camuflaj.
Poate oamenii de știință se inspiră din sistemului ingenios de reflexie a luminii, care permite acestor creaturi să dispară complet, și vor inventa, într-un final, vestita pelerină invizibilă, din basme.
