”Dacă vom decide că oamenii nu vor putea să rămână în exterior dincolo de o anumită oră, atunci cu toţii vom trebui să ne întoarcem la casele noastre indiferent de lucrurile pe care le-am avea de făcut. Cât despre petrecerile de Revelion, le vom sărbători acasă”, a spus ministrul.
Săptămâna aceasta, Guvernul condus de Giuseppe Conte urmează să anunțe o decizie în privința gradului de relaxare a restricțiilor impuse pentru limitarea transmiterii noului coronavirus înaintea sărbătorilor de iarnă.
Media locale relatează că Boccia ar fi folosit expresia ”peste cadavrul meu” când a respins, la o discuție cu colegii din Guvern, opțiunea unor excepții de la interdicția de a circula după ora 22:00.
Actualul set de restricții din Italia expiră joi. Guvernul a programat o întâlnire cu președinții regionali marți. O parte dintre aceștia propun ca în regiunile cu o rată de infectare mai redusă să se poată face unele excepții. Un exemplu este liderul din Liguria, Giovanni Toti, care a solicitat ”un Crăciun cu ceva mai multă libertate pentru economie şi socializare”. Acesta a mai propus ca restaurantele să poată fi deschise în timpul serii și italienii să aibă voie să participe la slujba de la miezul nopţii în Ajunul Crăciunului.
În prezent, restaurantele din Italia se închid la 18:00.
Altă restricție intens dezbătută vizează interdicţia de călătorie între regiuni.
Experții în sănătate se opun însă relaxării restricțiilor. Directorul Asociaţiei naţionale a medicilor din Italia, Filippo Anelli, a insistat că acestea sunt necesare pentru evitarea unui nou val al epidemiei și a exclus varianta unei relaxări de tip ”libertate pentru toţi”, transmite Agerpres. Bilanțul epidemiei din Italia depășește 1,58 milioane de cazuri Covid-19 și 54.905 decese.