Într-o intervenție în direct la Realitatea Plus, femeia bărbatului care și-a pierdut viața în accident a afirmat că nu se poate gândi la alt scenariu decât la cel că șoferul a fost ajutat să-și piardă urma.
"Eu vreau dreptate, trebuia de atunci să se facă dreptate, nu se poate ca un băiat de 32 de ani, băut, să te omoare și să nu fie arestat. Nu se poate așaceva, nu se poate, un drogat să fie liber, să te omoare în drum și să nu se facă nimic. (..) El a plecat din țară, dar cine l-a ajutat să plece?" a declarat femeia.
COARNĂ: POLIȚIA NU SE ÎNCHIDE DE SĂRBĂTORI, CINEVA A AVUT INTERESUL SĂ-L FACĂ SCĂPAT
Potrivit surselor, șoferul vinovat ar fi avut suficient timp să dispară și asta pentru că în perioada Sărbătorilor actele și expertizele întocmite de oamenii legii au întârziat. Fostul lider de sindicat din Ministerul de Interne, Dumitru Coarnă, a afirmat că o astfel de variantă este de fapt scuza pe care o găsesc cei care doresc să acopere astfel de persoane.
"Nu este adevărat că nu se fac expertize și acte judiciare în această perioadă, nu se închide poliția. Astfel de explicații apar când cineva are interesul să scape pe altcineva, în astfel de situații", a afirmat Coarnă la Realitatea Plus.
Tragedia a avut loc pe Drumul Național 64, în comuna Strejești din județul Olt. Șoferul beat a venit din sens opus și a lovit frontal ambulanța în care se afla edilul. Alte patru persoane au fost rănite în urma impactului. Șoferul vinovat a fost testat cu alcooltest, dar și cu drugtest, ambele dând rezultate pozitive.
Bărbatul în vârstă de 33 de ani este dat în urmărire internațională. Pe numele șoferului fugar a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.