O instalaţie ilegală de producere a alcoolului a fost găsită de poliţiştii de frontieră constănţeni în urma unor percheziţii, iar cu această ocazie ei au confiscat aproape şapte tone de alcool, dar şi peste 32.000 de lei.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali şi comisari ai Gărzii de Mediu au descoperit, în urma punerii în aplicare a două mandate de percheziție domiciliară, o instalație ilegală de producere a alcoolului, 32.700 lei și 6.960 litri de băutură alcoolică, în valoare totală de 140.000 lei, scrie realitateadeconstanta.net.
Instalația aparținea unui cetățean român, în vârstă de 57 de ani.
În data 15.11.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța şi comisari ai Gărzii de Mediu, continuând cercetările într-un dosar penal, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța, pe raza localităților Ostrov și Lipnița.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “producerea de produse accizabile înafara unui antrepozit fiscal autorizat”, iar întreaga cantitate de băutură alcoolică, sumele de bani descoperite și instalația de producere a alcoolului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Sursă Foto: Poliția de Frontieră