Primul caz de insolvență a unei persoane fizice a fost înregistrat ieri pe rolul Judecătoriei Constanța, potrivit unui comunicat al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Românii care vor să apeleze la procedura insolvenței persoanelor fizice vor avea posibilitatea de a restitui datoriile eșalonat, pe baza unui plan care asigură ca "persoana fizică să beneficieze de un trai rezonabil în perioada insolvenței".
Normele de aplicare pentru legea insolvenței persoanelor fizice au fost publicate încă din iunie 2017, dar intrarea efectivă în vigoare a legii s-a făcut la 1 noiembrie anul trecut.
ONRC anunță că în secțiunea online din cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvență se publică actele de procedură emise în cadrul procedurii de insolvență a persoanelor fizice de către comisiile de insolvență, instanțele judecătorești, administratorii de procedură și lichidatorii desemnați, în conformitate cu prevederile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare.
Accesul la această secțiune se asigură pentru debitori, creditori, administratorii procedurii și lichidatori, cu titlu gratuit, pe fiecare dosar de insolvență în care dețin una din aceste calități, iar pentru comisiile de insolvență și instanțele judecătorești accesul se asigură cu titlu gratuit la toate dosarele de insolvență, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 419/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare.
O persoană fizică aflată în stare de insolvență poate depune la comisia de insolvență o cerere de deschidere a procedurii insolvenței bazată pe baza unui plan de rambursare a datoriilor.
Dacă aceeași persoană fizică apreciază că situația sa este iremediabil compromisă, iar planul de rambursare a datoriilor nu va putea fi aplicat, atunci va solicita instanței judecătorești competentă deschiderea procedurii de insolvență prin lichidarea de active.
Se poate solicita de o persoană fizică aflată în procedura insolvenței procedura insolvenței simplificate când datoriile sunt mai mici de 10 salarii minime pe economie, nu are bunuri sau venituri urmăribile, respectiv are vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut mai mult de jumătate din capacitatea de muncă.
Persoana insolventă are obligația să notifice creditorii, iar într-o perioada de 30 de zile dintre notificarea creditorilor, aceștia trebuie să:
- Transmită debitorului informații cu privire la sumele solicitate la plată;
- Să depună diligențe pentru un potențial acord de restructurare/eșalonare a datoriei.
Cererea împreună cu documentele justificative se depune la comisia județeană unde acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită. În vederea soluționării cererii, persoana în insolvență este invitată în termen de 5 zile de la primirea cererii, pentru ascultarea persoanei fizice.
Administratorul procedurii analizează informațiile trimise de creditori, dar și de potențiali debitori, pentru elaborarea tabelului preliminar de creanțe. Acesta trimite comisiei de insolvență planul de rambursare al datoriilor în vederea evaluării fezabilității acesteia.