"Este tot în responsabilitatea noastră să spunem utilizatorilor ce date colectăm şi utilizăm, într-un limbaj detaliat, însă uşor de înţeles. În săptămânile următoare vom propune o serie de actualizări ale Condiţiilor de Utilizare a Facebook, bazate pe angajamentul nostru faţă de oameni. Vom actualiza şi politica de utilizare a datelor pentru a explica mai bine ce date colectăm şi cum le utilizăm. Scopul acestor actualizări este transparenţa şi nu dobândirea unor noi permisiuni de a colecta, utiliza şi distribui informaţiile. Pentru aceste schimbări am lucrat împreună cu autorităţile de reglementare, legiuitori şi experţi în protecţia datelor", precizează sursa citată.
Potrivit Facebook, s-a remodelat întregul meniu de Setări pentru dispozitivele mobile, de sus în jos, astfel încât totul să poată fi găsit cu uşurinţă. De asemenea, s-a renunţat la diferitele Setări dispersate pe aproape 20 de ecrane şi toate au fost aduse într-un singur loc.
În plus, apare un nou meniu, botezat Privacy Shortcuts, ce permite controlul datelor din câteva atingeri ale ecranului şi oferă explicaţii clare despre modul în care acest control funcţionează.
"Toate aceste elemente oferă o experienţă vizuală îmbunătăţită, mai clară şi mai uşor de găsit. De aici, utilizatorii pot să: îşi îmbunătăţească securitatea contului: mai multe straturi de protecţie pot fi adăugate contului, precum autentificarea în doi paşi (...) îşi gestioneze informaţiile personale: postările de până atunci pot fi revizuite sau şterse dacă este cazul, stabilească ce reclame sunt afişate: prin gestionarea informaţiilor pe care le folosim pentru a afişa reclame, controleze cine poate vedea postările şi informaţiile de profil (...)", notează compania.
Reprezentanţii reţelei de socializare precizează că, prin noua opţiune Access Your Information, utilizatorii pot accesa şi gestiona informaţii, precum: postări, reacţii, comentarii sau căutări. "Din această secţiune pot fi şterse orice informaţii din Timeline sau legate de profil, ce nu ar trebui să mai fie pe Facebook. Am simplificat şi modul în care datele postate pe Facebook pot fi descărcate - pentru că, în esenţă, acestea aparţin utilizatorilor. O copie securizată a acestora poate fi descărcată şi chiar transferată către un alt serviciu. Aici sunt incluse fotografii, contacte adăugate contului, postări din Timeline şi altele", se arată în comunicatul de presă.
Scandalul datelor personale a izbucnit în urmă cu circa două săptămâni zile, după ce s-a aflat că firma Cambridge Analytica din Regatul Unit a colectat date personale a circa 50 de milioane de utilizatori ai reţelei Facebook, fără acordul acestora, pentru a le folosi în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump.
Cambridge Analytica a folosit, se pare, aplicaţia "thisisyourdigitallife", dezvoltată de către profesorul de psihologie Aleksandr Kogan de la Universitatea din Cambridge. Aplicaţia a fost instalată de circa 300.000 de persoane, care au permis, astfel, accesul atât la datele lor, cât şi ale prietenilor lor din reţea, ceea ce a însemnat un total de zeci de milioane de utilizatori Facebook.
Mark Zuckerberg şi-a exprimat, săptămâna trecută, regretul şi a recunoscut erorile. Acesta a promis că va limita accesul la datele personale prin aplicaţii terţe şi că vor fi informaţi toţi utilizatorii ale căror date ar fi putut fi folosite fără consimţământul lor.
Conform experţilor de la eMarketer, Facebook a pierdut, anul trecut, 2,8 milioane de utilizatori cu vârsta mai mică de 25 de ani şi va pierde încă două milioane de utilizatori americani în cursul acestui an.