Materialul dedicat lui Liviu Dragnea conține lucruri mai puțin știute din viața celui care are acum 55 de ani.
"După ce fusese cărăuș de zarzavaturi pe la piețele din Alexandria și cârciumar în câteva sate de lângă albia Dunării, Liviu Dragnea a reușit, în anii ’94-’95, să pună mâna pe cele mai importante puncte comerciale din orașul Turnu Măgurele. Este vorba despre un hotel, un han și un restaurant. Făcea bani, căci tranziția a fost un galop de sănătate pentru cei intrați pe turnanta privatizărilor", susține Recorder.
"Și, ca orice băiat de la țară care vrea să-și câștige rapid respectul orașului, la mijlocul anilor ’90 preluase o echipă de fotbal din campionatul județean – FC Electroturris Turnu Măgurele. Echipa mergea bine, iar presa locală anunța cu entuziasm promovare după promovare. În vestiarul micului stadion din Turnu Măgurele a curs, în acei ani, multă Robema – bere produsă la Roșiorii de Vede – iar după victorii, la Hanul Diligenței, peste care Dragnea se făcuse patron, se cânta tradiționalul „Să vină banii, să vină banii la băieți!
1996 era anul perfect: alegeri locale, alegeri parlamentare, alegeri prezidențiale. Pe scurt, multe campanii electorale și o mare nevoie de bani din partea partidelor politice. Dragnea avea bani.
Primul imbold politic îl poartă către Petre Roman, pe atunci președintele Partidului Democrat și unul dintre politicienii creditați cu șanse la președinția României. Roman îi fusese profesor la Politehnică", a mai scris sursa citată.
VEZI IMAGINILE CU LIVIU DRAGNEA AICI!
Citește continuarea aici!