O explozie urmată de incendiu s-a produs într-un bloc din localitatea Bărcăneşti, judeţul Prahova, la câţiva kilometri de municipiul Ploieşti, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae.
În urma deflagranţiei, o femeie de 39 de ani a fost rănită, suferind arsuiri de gradele I şi II pe partea superioară a corpului. Victima a fost preluată de echipajele medicale şi dusă la spital.
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Prahova au declarat că traficul rutier pe DN1, pe sensul Bucureşti - Ploieşti, este restricţionat întrucât din cauza fumului degajat de flăcări vizibilitatea este redusă.
Pompierii vor stabili, în urma unei anchete, cauza deflagraţiei. Primele informaţii arată că celelalte apartamente din bloc nu au fost afectate de explozie.