UPDATE 13:00 Cei doi pacienţi răniţi în explozia de la Călimăneşti, judeţul Vrancea, care au fost aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti sunt intubaţi, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
UPDATE 9:30 - IPJ Vrancea, comunicat oficial: În cursul nopții trecute, ora 01.12, dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin S.N.U.A.U. - 112 cu privire la faptul că, în zona Călimănești, are loc un incendiu puternic în apropiere de Drumul Național 2 E 85.
Imediat la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție care au constatat că incendiul se manifesta în zona în care se efectuau lucrări la autostradă.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul ISU Vrancea și ambulanțe.
Începând cu ora 01.30, la nivelul județului Vrancea, s-a declanșat Planul roșu de intervenție.
Polițiști rutieri și de ordine publică au acționat pe Drumul Național 2 E 85 și arterele secundare, între Călimănești și Mărășești, pentru fluidizarea traficului și asigurarea unui perimetru de siguranță.
Din nefericire, în urma incendiului cauzat de fisurarea magistralei, 4 persoane au decedat iar alte 5 persoane au fost rănite.
La locul producerii, din cursul nopții, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Vrancea, se află o echipă complexă formată din ofițeri specialiști - Serviciul Investigații Criminale și criminaliști care efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În această cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă precum și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea transmite condoleanțe familiilor victimelor.
UPDATE 8:45 - ISU Vrancea anunță că: "Explozie urmată de incendiu din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor mecanice, urmare a executării lucrărilor pe șantierul autostrăzii A7."
UPDATE 8:15 - Conform primelor informații din partea prefectului de Vrancea, cauza exploziei ar fi fost faptul că un utilaj ar fi lovit o conductă de gaze
Prefectul susține că din informațiile sale muncitorii nu ar fi intrat mai mult de 30 de centimetri cu săpăturile în pământ, astfel că cel puțin teoretic nu ar fi trebuit să se găsească o conductă de gaze la suprafață. Rămâne ca cercetările ulterioare să stabilească cum s-a petrecut accidentul și cine se face vinovat.
UPDATE 7:00: Incendiul a fost lichidat, conform informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. 2 dintre muncitorii răniți au fost transportați la spitale din București.
Doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, victime ale exploziei de la magistrala de gaz de la Călimăneşti, urmată de incendiu, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, au fost preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti, a informat, joi dimineaţă, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.
Patru persoane au fost găsite carbonizate în urma exploziei la magistrala de gaz de la Călimăneşti, iar alte cinci persoane, rănite, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
"În noaptea de miercuri spre joi am fost solicitaţi să intervenim în urma producerii unei explozii urmată de incendiu, pe şantierul Autostrăzii Moldovei, în dreptul localităţii Călimăneşti. În urma evenimentului, au rezultat cinci victime rănite. Din nefericire, la faţa locului au fost descoperite patru victime carbonizate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Florin Olaru.
Potrivit acestuia, victimele rănite au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Adjud, două dintre acestea, care au suferit arsuri, urmând să fie transportate la două unităţi medicale din Capitală.
Atât persoanele decedate, cât şi cele rănite în urma incendiului efectuau lucrări de construcţie pe şantierul Autostrăzii Moldovei.
Planul roşu de intervenţie a fost activat, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 01,30, în urma unei explozii la o magistrală de gaz de la Călimăneşti. Incendiul a fost lichidat după circa trei ore, intervenindu-se în continuare pe răcirea utilajelor surprinse de incendiu.
La faţa locului au intervenit şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, patru ambulanţe SMURD, o autospecială de transport persoane şi victime multiple a ISU Vrancea şi cinci ambulanţe al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea.