Explozie la un liceu din Bolintin Vale: doi elevi au ajuns la spital

Explozie la un liceu din Bolintin Vale: doi elevi au ajuns la spital
Doi elevi au ajuns la spital, cu arsuri, în urma unei explozii produse în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu”, din oraşul Bolintin Vale, din judeţul Giurgiu. Alţi doi elevi şi două cadre didactice au primit îngrijiri la faţa locului.
”Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale. Aceasta s-a produs ieri după-amiază, în timpul orei, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Explozia nu a fost urmată de incendiu. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior au fost transportaţi la spital un băiat, în vârstă de 16 ani, cu arsuri la nivelul braţului drept, la membrele inferioare şi la faţă şi unul de 17 ani, cu arsuri la braţul stâng”, a anunțat, sâmbătă dimineaţă, ISU Giurgiu.
Atelierul în care s-a produs explozia se află într-o clădire separată de corpul liceului şi nu a fost necesară evacuarea celorlalţi elevi.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o descarcerare şi două ambulanţe SAJ.
Cel mai probabil explozia s-a produs în urma unor operaţiuni de sudură la macheta unui glob pământesc confecţionat din fibră de sticlă, vopsită, în urma unor acumulări de gaze în interiorul acestuia.
Citește și:
- 20:51 - Accident grav în Buzău cu cinci răniți: două mașini s-au ciocnit pe DJ 214A
- 20:10 - A murit Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte din timpul dictaturii comuniste
- 20:03 - Viktor Orban demisionează din Parlament după ce a fost înfrânt de Peter Magyar: „Sunt necesar în reorganizarea taberei naționale”
- 19:37 - Reacția MAE, după ce a fost convocat la sediu Ambasadorul Federației Ruse la București
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













