”Avem cel puţin doi morţi confirmaţi”, a anunţat şeful Poliţiei din Houston Art Acevedo.
Explozia, ”resimţită la mare distanţă” potrivit acestuia, a avut loc la ora locală 4.15 (12.15, ora României) într-un depozit în nord-vestul oraşului, provocând fum şi pagube.
O cameră de supraveghere a surprins puternica explozie. O minge de foc a fost surprinsă ridicându-se în aer.
În imagini aeriene filmate mai târziu şi transmise de telviziuni americane, se pot vedea clădiri distruse şi resturi calcinate din care se ridica un fum alb.
Martori intervievaţi de AFP au subliniat puterea deflagraţiei. ”Am auzit o explozie foarte puternică. Credeam că a fost un tunet, dar ne-am uitat afară şi nu ploua”, a declarat Dina Lopez. ”Am auzit ambulanţe şi poliţia”, a spus ea, adăugând că acoperişul casei fratelui său s-a surpat.
Cele două victime sunt cel mai probabil angajaţi ai întreprinderii Watson Grinding and Manufacturing, căreia îi aparţine depozitul, potrivit şefului poliţiei. Două persoane au fost date dispărute, iar maşina lor se afla la locul exploziei, a precizat el, avertizând că este necesară aşteptarea rezultatelor identificării pentru o siguranţă de ”100%”.
Ar fi vorba despre doi bărbaţi hispanici, probabil cele două victime, potrivit lui Art Acevedo.
”Poliţia din Houston a deschis o anchetă penală”, a anunţat el, adăugând că zona exploziei ”probabil se va afla sub controlul poliţiei timp de patru-cinci zile”.
Numeroase case din jur au fost avariate, geamuri şi uşi au fost spulberate, iar acoprişuri s-au surpat.
Pompierii şi serviciile de urgenţă au intervenit la faţa locului şi cu putut controla flăcările după câteva ore.
Cauzele detonării erau necunoscute imediat, însă autorităţile par să privilegieze pista unui accident.
”Vă vom informa cu privire la cauza exploziei imediat ce vom avea informaţii concrete”, a anunţat Samuel Pena, şeful pompierilor din Houston. El a anunţat că nu existau indicii ale unei poluări a aerului.
Persoane au fost primite într-o biserică, în vecinătate, folosită ca refugiu.