Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, deflagrația s-a produs ca urmare a unei scăpări de gaze combustibile, două persoane, respectiv un bărbat de 45 de ani și o femeie de 58 de ani, fiind rănite, scrie Agerpres.
Victimele au suferit arsuri de gradele I, II și III pe aproximativ 30% din suprafața corporală, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență Ploiești pentru îngrijiri medicale.
Explozia a fost urmată de un incendiu în care au ars obiecte de mobilier, a precizat Vasiloae.