Ţara scandinavă a înregistrat un nou record absolut de peste 11.000 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, inclusiv un nou vârf de peste 2.500 de infectări cu varianta Omicron, a anunţat guvernul în cadrul unei conferinţe de presă.
"Teatrele, cinematografele şi sălile de concerte vor trebui închise", a declarat premierul Mette Frederiksen la conferinţă.
"Trebuie să ne limităm activitatea. Cu toţii trebuie să ne limităm contactul social", a spus ea.
Danemarca, lider în ceea ce priveşte secvenţierea genomului, este una dintre ţările lumii care a detectat cele mai multe cazuri de Omicron pe teritoriul său, iar autorităţile se aşteaptă ca această variantă să devină majoritară zilele următoare.
Măsurile anunţate vineri nu au fost încă aprobate de Parlament.
"Scopul nostru rămâne acela de a menţine societatea cât mai deschisă posibil", a afirmat Frederiksen, excluzând carantina, precum cea decisă în primăvara anului 2020, "pentru că avem vaccinuri".
Guvernul va solicita, de asemenea, închiderea altor locuri unde se pot aduna mulţimi, cum ar fi parcurile de distracţie sau centrele de conferinţe, sau chiar muzeele.
Dacă vacanţele de Crăciun au fost deja prelungite pentru a contracara creşterea numărului de cazuri, executivul prevede totuşi revenirea la şcoală la 5 ianuarie.
Viaţa de noapte, limitată deja săptămâna trecută, va fi şi mai redusă - barurile şi restaurantele se vor închide la ora 23:00, iar servirea băuturilor alcoolice va fi interzisă după ora 22:00.
La aproape o lună de la identificarea sa, varianta Omicron se arată foarte contagioasă şi pare să scape parţial de vaccinuri, severitatea infecţiilor reprezentând încă o necunoscută.