Potrivit sursei citate, vineri dimineața responsabilul de asigurare a securității în incinta magazinului a încercat să pună în funcțiune o centrală de gaze naturale, în zona de marfa. Pentru această procedură, a vrut să curețe cu un jet sub presiune conducta de gaz și a sunat constructorul, care i-a spus că nu este nevoie să facă această operațiune, pentru că instalația era proaspăt instalată. La câteva clipe după, s-a produs explozia, iar pompierii bănuiesc că a fost vorba de o acumuare de gaz.
În urma celor constatate, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă în formă agravată.
MOMENTE DE GROZĂ PRINTRE ANGAJAȚI, UNII AU SĂRIT PE GEAM
Angajații care se aflau în incintă au relatat clipele de groază prin care au trecut. Unii dintre ei au sărit pe geam, deși se aflau la primul etaj și astfel au scăpat.
„A fost un zgomot extraordinar de puternic, s-a simțit ca un cutremur de 10 ori mai mare și când m-am uitat pe geam am văzut totul zburând. Și când am ieșit am văzut oameni întinși pe jos, niște fete de la contabilitate, că ei au contabilitatea sus la etaj, care au sărit efectiv”, a relatat o persoană pentru presa locală.