Expertiza în cazul accidentului mortal provocat de Radu Ghețea în vara anului 2022 a fost făcută publică. Incidentul a avut drept cauza fie adormirea acestuia la volan, fie utilizarea telefonului mobil sau desfășurarea unei alte activități ce nu îi permitea să fie atent la drum.
În același timp, soția victimei a făcut primele declarații despre accidentul în care a murit bărbatul. Aceasta spune că bancherul nu i-a trimis niciun mesaj de condoleanțe. Vrea doar ca justiția să îi facă dreptate, iar vinovatul să plătească.
Bancherul Radu Grațian Ghețea, judecat pentru ucidere din culpă. Soția victimei, mărturii tulburătoare: Nu a dat nici măcar un mesaj după accident
„Argonața respectivei persoane depăşeşte toate limitele. Indiferent cum se va termina şi indiferent cum va fi pedepsit cel care ne-a luat de lângă noi omul în jurul căruia se învârtea viața noastră, nicio pedeapsă nu va fi suficientă sau dreaptă. Dreptatea este, pentru mine, să îl avem lângă noi” a declarat Marilena Andrei, soția bărbatului ucis în accidentul cumplit.
Deocamdată, magistrații nu au stabilit un termen de judecată. La cei 76 de ani, Radu Ghețea este președintele unei importante bănci comerciale și președintele de onoare al Asociației Române a Băncilor din 2015.