România a eșuat în campania de vaccinare. Suntem codașii Europei în ceea ce privește imunizarea. Până în acest moment, doar 30% populație s-a vaccinat. Specialiști din întreaga lume s-au întrunit, astăzi, la Parlament să discute despre cum s-ar putea îmbunătăți situația de la noi din țară.
Laședință vor participat, pe lângă reprezentanții OMS, reprezentanți ai Sănătății din mai multe țări, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, medicul militar Valeriu Gheorghiță, și medicul Alexandru Rafila.
Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), profesor doctor Daniel Coriu, a anunța, încă de weekend-ul trecut, că România a devenit un exemplu negativ la nivel internațional, iar rata scăzută de vaccinare se vede în spitalele supraaglomerate.
„Suntem într-o situație dramatică. Cum am ajuns aici? Prin nevaccinare, prin lipsa de încredere în mesajul nostru, al medicilor. Țara noastră a ajuns un exemplu negativ la nivel internațional. Organizația Mondială a Sănătății trimite o delegație în România să înțeleagă ce se întâmplă, de ce într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa scăzută. Consecința directă o vedem noi în spitale: sunt supraaglomerate cu infecții COVID, nu mai putem face față cazurilor noi, avem un număr enorm de mare de decese evitabile. Subliniez acest lucru, decese evitabile, pacienți care au murit și nu trebuia să moară. Resursa umană, corpul medical, este sub o presiune uriașă, suntem obosiți, suntem copleșiți, tratăm pacienți în corturi și containere. Trebuie să recunoaștem, să ne asumăm că avem resurse limitate”, a declarat Daniel Coriu, duminică seara, la un post TV.
La rândul său, Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul de Urgență Floreasca, din Capitală, spunea, referindu-se la decizia OMS de a trimite la București un expert pentru situații de urgență sanitară ca urmare a eșecului campaniei naționale de vaccinare că acesta va propune măsuri restrictive, cel mai probabil.
„Autoritățile române nu au avut curajul să facă aceste propuneri și atunci va fi o propunere din partea Organizației Mondiale a Sănătății”, spunea Radu Țincu.
O opinie similară a emis și Alexandru Rafila, parlamentar PSD și, totodată, fost reprezentant al României la OMS. „Organizația Mondială a Sănătății face o evaluare a situației și îți dă soluții, depinde de autoritățile din România când le adoptă, cum le adoptă și dacă populația este receptivă”, a mai spus Rafila, în emisiunea LEGILE PUTERII, de la Realitatea PLUS.