"Creșterea PIB-ului a depășit așteptările, odată cu redeschiderea economiei și apetitul de consum al românilor. Estimăm o creștere economică la 7,4% în 2021 și de 4,5% în 2022.
Presiunile inflaționiste se amplifică pe fondul creșterilor prețurilor la energie după liberalizarea pieței și o inflație importată mai mare. Problema deficitelor gemene va trebui rezolvată pentru a se evita corecțiile pe care piața le poate face", arată analiza Erste, citată de HotNews.
Studiul apreciază că investițiile vor deveni un motor important al creșterii economice în perioada 2022-2027, ca stimulată de intrările de fonduri UE de aproape 80 de miliarde EUR din cadrul financiar multianual obișnuit și din programul Next Generation, dar costurile sociale vor fi semnificative.
"Sunt necesare reforme ample și probabil nepopulare pentru a compensa tendințele demografice negative pe termen lung. Inflația s-ar putea apropia de 6,0% până la sfârșitul anului. Am revizuit proiecția IPC în creștere, la 5,7% pentru sfârșitul anului 2021 (de la 5,3% cât estimasem anterior) și o menținem la 3,1% pentru decembrie 2022.
Vedem prima creștere a dobânzii cheie pe 9 noiembrie anul acesta (față de mijlocul anului 2022, cum estimasem anterior), din cauza presiunilor inflaționiste în creștere, a ajustării fiscale sub așteptări, a cursului de schimb și a diferențialului de dobândă față de băncile centrale vecine."
CUM VA AFECTA CRIZA POLITICĂ ECONOMIA ȘI VIAȚA OAMENILOR
Analiza Erste n-a evitat analiza crizei politice provocate de blocarea coaliției de guvernare. Experții atrag atenția asupra avertismentului colegilor de la agenția de rating Fitch, dar susțin că "nu se așteptă la modificări la următoarele ratinguri ale celor trei agenții."
"Zgomotul politic pune presiuni asupra leului, cea mai puțin volatilă monedă față de EUR în spațiul CEE (...) Ne așteptăm în continuare la o tendință treptată de slăbire a leului, atât timp cât deficitele gemene rămân relativ ridicate, cu aproximativ 2-3 pp față de euro în termeni nominali pe an în următorii 3-4 ani. Este probabil ca BNR să continue să intervină pe piață pentru a reduce volatilitatea, dar fără a inversa tendința de depreciere. Creșterea mai rapidă a salariilor din ultimii ani a erodat competitivitatea României prin costuri", mai arată Erste.
"Guvernul s-a angajat în fața CE să demareze un program de reforme ambițios, ca parte a Planului de Redresare și Reziliență al UE. Atât determinarea politică, cât și sprijinul parlamentar sunt necesare pentru a trece rapid reformele necesare." este concluzia studiului privind evoluția economiei autohtone și problemele cu care se confruntă.