Chiar dacă pe piață există deja vaccinuri împotriva malariei, cel mai mare număr de persoane care se confruntă cu această boală se află în Africa. Iar după câte știi, accesul la acele vaccinuri este, din păcate, foarte restrâns.
În acest context, cercetătorii au realizat un studiu pentru a afla în ce măsură poate influența grupa de sânge dezvoltarea malariei. Astfel, au descoperit că persoanele cu grupa de sânge 0 au șanse mai mari să facă față bolii decât cele care au alte grupe sanguine.
„Totul ar putea fi o coincidență sau ar putea fi o dovadă a selecției evoluționare", a declarat epidemiolog Abraham Degarege Mengist de la Robert Stempel College of Public Health & Social Work, care a fost co-autor al studiului.
De asemenea, studiul mai arată că în Africa Subsahariană, unde malaria are caracter endemic, trăiesc mai mulți oameni cu grupa 0 decât oriunde în Europa sau în Statele Unite ale Americii. Iar în în Nigeria – unde 97% din populație prezintă riscul de a face malarie – jumătate din oameni au grupa 0. În Etiopia și alte țări statisticile stau cam la fel.
Pentru a ajunge la această concluzie specialiștii au analizat alte 23 de studii anterioare și a descoperit că dintre acestea, 15 au arătat că oamenii cu grupele sanguine A, B sau AB au șanse crescute a dezvolta forme severe ale malariei.
„Acum că începem să înțelegem mecanismele felului în care gruparea sanguină poate afecta dezvoltarea bolii, explorăm diferite opțiuni care într-o zi ar putea ajuta oamenii din regiunile unde malaria este în stare endemică", a subliniat Mengist.