În contextul exercițiului Seism 2018, dorim să facem câteva recomandări utile pentru cetățeni, într-o situație reală, anunţă DSU, pe pagina de Facebook:
"După producerea unui cutremur:
1. Încercaţi în primul rând să rămâneţi calm.
2. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii.
3.Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi.
4. Dacă, în urma producerii unui cutremur, aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale care să permită localizarea.
5. Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă.
6. Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special cele de sticlă.
7. Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube.
8. Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun.
9 Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.
10. Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, nu uitaţi să vă luaţi rucsacul de urgenţă.
11. ATENŢIE! Fiţi atenţi la scări. S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora.
12. Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţă, puneţi la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !
13. Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor.
14. Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie.
15. În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie"