"Vă comunicăm faptul că la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost înregistrată vreo lucrare având obiectul la care faceţi referire", se spune în răspunsul Biroului de comunicare.
Joi, aflat în vizită în Dolj, Liviu Dragnea a lansat scenariul privind complotul serviciilor împotriva sa. "SRI a făcut sesizare la Parchetul General că eu am de gând să boicotez lumea să vină la referendum ca să-mi mai facă un dosar penal. Deci eu, despre referendum nu mai vreau să vorbesc absolut nimic. Când am îndemnat lumea să vină la vot în 2012, m-au condamnat ăştia. În lege scrie că dacă împiedici sub orice formă sau boicotezi lumea să vină la referendum este infracţiune. Nu s-a sesizat nimeni că la referendumul pentru familiei USR-ul şi nu numai a boicotat şi a îndemnat lumea să nu vină la vot. Fiecare om să meargă şi să voteze aşa cum îl îndeamnă conştiinţa şi să hotărască el dacă votează sau nu“, a mai spus Dragnea.
Dragnea joacă alba-neagra cu referendumul şi lansează un nou scenariu halucinant (VIDEO)
Vineri, Liviu Dragnea a comentat din nou scenariul, dar la modul ironic. "Oraşul e mic, Parchetul General e mic, lumea începe să vorbească, din ce in ce mai mulţi procurori (...) care s-au săturat să mai colaboreze cu SRI", a afirmat Dragnea.
În urmă cu doar câteva zile, DIICOT a demontat un alt scenariu al lui Liviu Dragnea, privind o presupusă tentativă de asasinat.