În acest moment, în București, există o secție cu 24 de paturi ATI, funcțională, nouă, la cheie, la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, amenajată special pentru Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID-19. Secția nu a fost dată însă în funcțiune de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, care a preferat să fie folosite în continuare unitățile mobile de ATI. Asta în timp ce luni, 12 aprilie, trei bolnavi de COVID-19, aflați în stare critică, au murit după ce au rămas fără oxigen în tirul de ATI de la spitalul „Victor Babeș” din Capitală.
Imagini incredibile au fost difuzate în exclusivitate de Realitatea PLUS, joi seara, cu mutarea dificilă a bolnavilor de COVID-19, legați de targă, urcați în tirul de ATI, operată la mare înălțime.