"Cred că domnii de la Guvern nu și-au dat seama cam care este amploarea nemulțumirilor la nivel național în sistemul de învățământ preuniversitar. Cred că nu și-au imaginat că se poate ajunge aici. (...) Nu înțeleg că această categorie socio-profesională are orgoliul ei, demnitatea ei, și nu poate accepta firimituri sub formă de vouchere sau carduri, atât timp cât a observat că statul român nu a avut nicio reținere să crească salariile în alte domenii”, a declarat, luni, președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, într-o intervenție la un post TV.
În acest context, preşedintele FSLI a precizat că se ia în cacul o amânare a examenelor di această vară: Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
„În momentul de față vorbim de amânarea examenelor pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi”, a spus Nistor.