UPDATE ora 16:41 - Şapte reţinuţi după percheziţiile din cinci judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală
Potrivit IPJ, în urma celor 20 de percheziţii domiciliare care au avut loc miercuri dimineaţa, dintre care 16 în Alba şi câte una în Cluj, Mureş, Hunedoara şi Bistriţa-Năsăud, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă şi importante sume de bani, iar şapte persoane au fost reţinute, scrie Mediafax. Cele şapte persoane acuzate de evaziune fiscală urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
În urma percheziţiilor au fost audiate nouă persoane.
Poliţiştii au făcut, miercuri, douăzeci de percheziţii, dintre care 16 în judeţul Alba, şi câte una în Cluj, Mureş, Hunedoara şi Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de evaziune fiscală, iniţial zece persoane sunt bănuite că au înregistrat, în anul 2013, în baza unor documente contabile false, cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor pe care le reprezintă, ulterior însuşindu-şi sumele de bani. Documentele false erau emise în numele unor societăţi comerciale de tip fantomă, iar pentru a da aparenţă de legalitate operaţiunilor economice înregistrate în contabilitate, plăţile erau făcute prin sistemul bancar.
“În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba și cei din judeţele Cluj, Mureş, Hunedoara şi Bistriţa Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează 20 de percheziţii la sediile unor firme și la locuinţele a 10 administratori bănuiți de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Cei în cauză sunt bănuiți că, în anul 2013, în baza unor documente contabile false, ar fi înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor pe care le reprezintă, ulterior însuşindu-şi sumele de bani.
Documentele false ar fi fost emise în numele unor societăţi comerciale de tip fantomă, iar pentru a da aparenţă de legalitate operaţiunilor economice înregistrate în contabilitate, plăţile ar fi fost efectuate prin virament bancar.
Pe baza mandatelor de aducere emise, cele 10 persoane, bănuite de săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.