"Toate spitalele înființate înainte de 7 iunie 2011 au depus dosarele de acreditare. Din nefericire, mecanismul nu a mers așa cum ar fi trebuit. În decurs de trei ani au fost acreditate 77 de spitale. Noi am mai evaluat încă 68 de spitale și acum până la jumătatea anului viitor mai avem 301 spitale de evaluat dintre cele care s-au înființat înainte de 7 iunie 2011", a afirmat Cepoi.
Potrivit acestuia, vor fi reevaluate și spitalele care au fost deja evaluate, întrucât au fost constatate "abateri de la standardele de calitate", scrie Agerpres.
"Evaluând activitatea serviciilor din spitalele care au fost deja acreditate am constatat că evaluarea nu a fost suficient de obiectivă și nu a identificat în mod corect deficiențele și abaterile de la standarde. Va trebui să reevaluăm și spitalele care au fost evaluate", a spus șeful CONAS, citat de Agerpres.
El a precizat că unitatea medicală care nu îndeplinește standardele de calitate nu va intra în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Am luat decizia ca pregătirea evaluatorilor să se facă la Școala de Sănătate Publică într-o perioadă de trei săptămâni.
"În cazul în care unitatea sanitară nu îndeplinește standardele de calitate, nu este acreditată, iar dacă nu este acreditată, Casa de Asigurări, tot prin lege, a hotărât că nu încheie contract cu acele unități medicale", a adăugat Cepoi.