La Evaluările Naţionale de la clasa a II-a, doar 60% au rezolvat corect primul test la Română scris, iar a doua cerinţă a fost rezolvată corect doar de aproximativ 56% din copii.
Dintre aceştia, problemele cele mai mari le-au avut copiii din mediul rural, diferenţele de procente la rezolvare fiind de 10-15% faţă de elevii din mediul urban, arată raportul Naţional întocmit de Ministerul Educaţiei, citata de Adevarul.ro.
Fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea a declarat pentru Hotnews că "rezultatele au fost publicate într-o discreţie totală, iar dezbaterea lor publică a fost inexistentă, ca şi cum radiografia învăţământului gimnazial n-ar avea nicio importanţă pentru prezentul şi viitorul nostru ca ţară".
El mai spune că eficacitatea învăţământului primar şi gimnazial este foarte scazută, având în vedere că la teste de dificultate medie, au răspuns corect doar 70-75% din elevi.
"Datele se menţin constante, de la clasa a II-a până la clasa a VI-a. Altfel spus, încă din învăţământul primar, unul din patru elevi nu satisface cerinţele curriculumului naţional. Din păcate, datele concordă întru totul cu rezultatele de la evaluările naţionale din ultimii ani, la care 25-30% dintre elevi nu iau nota de trecere. Eficacitatea scăzută în producerea resursei umane de calitate se vede acum cu ochiul liber pe tot parcursul învăţământului obligatoriu, nu numai la admiterea în liceu, iar asta ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi", a declarat Miclea.
La primul test scris de la Română, la clasa a II-a, evaluatorii au urmărit dacă elevii au reuşit să scrie corect litere, silabe, cuvinte, enunţuri, să redacteze texte scurte pe baza unui suport vizual şi a unui şir de întrebări.
De asemenea, au mai urmărit dacă elevii ştiu să scrie corect, lizibil şi îngrijit texte şi să utilizeze convenţii ale limbajului scris (semnul de exclamare, linia de dialog, virgula, două puncte).
Raportul arată că la nivel naţional, 60,14% dintre elevii care au primit acest test au reuşit să rezolve, corect şi complet, cerinţa. 67,65% au fost din mediul urban şi 51,27% au fost din mediul rural.
De asemenea, 21,21% dintre elevi au rezolvat parţial cerinţa, din numărul total de elevi, 19,35% au fost din mediul urban, iar 23,41% din mediul rural.
La nivel naţional, 55,79% dintre elevii care au primit acest test au reuşit să rezolve cerinţa, corect şi complet. 65,61% au fost din mediul urban şi 44,19% au fost din mediul rural.
De asemenea, 25,12% dintre elevi au rezolvat parţial cerinţa, din numărul total de elevi 22,22% au fost din mediul urban, iar 28,55% din mediul rural.
La al doilea test, la nivel naţional, 62,98% dintre elevi au reuşit să scrie corect semnele de punctuaţie, adică 73,63% din mediul urban şi 49,40% din mediul rural.
Tot la nivel naţional, 74,03% dintre elevii care au primit acest test au reuşit să rezolve, corect şi complet, cerinţa. 82,89% au fost din mediul urban şi 62,75% au fost din mediul rural.