ora 23.50 - S-au anunţat cele 10 ţări care intră în finală: Albania, Armenia, Rusia, România, Ungaria, Grecia, Estonia, Georgia, Serbia, Belgia.
ora 23.40 - Votul s-a încheiat. Urmează anunţarea rezultatelor.
ora 23.24 - A început votarea pentru alegerea celor 10 finalişti.
ora 23.15 - Trupa Voltaj intră în concurs cu melodia "De la capăt", care a ieșit pe primul loc în selecția națională pentru Eurovision 2015.
ora 22.10 - Competiţia a început! Primii care au intrat în concurs au fost reprezentanţii Republicii Moldova. ORDINEA INTRĂRII ÎN CONCURS:
1. Republica Moldova - Eduard Romanyuta, "I want your love"
2. Armenia - Genealogy, "Face The Shadow"
3. Belgia - Loïc Nottet, "Rhythm Inside"
4. Olanda - Trijntje Oosterhuis, "Walk Along"
5. Finlanda - Pertti Kurikan Nimipäivät, "Aina mun pitää"
6. Grecia - Maria-Elena Kyriakou, "One Last Breath"
7. Estonia - Elina Born & Stig Rästa, "Goodbye to Yesterday"
8. Macedonia - Daniel Kajmakoski, "Autumn Leaves"
9. Serbia - Bojana Stamenov, "Beauty Never Lies"
10. Ungaria - Boggie, "Wars For Nothing"
11. Belarus - Uzari&Maimuna, "Time"
12. Rusia - Polina Gagarina, "A Million Voices"
13. Danemarca - Anti Social Media, "The Way You Are"
14. Albania - Elhaida Dani, "I'm alive"
15. România - Voltaj, "De la capăt"
16. Georgia - Nina Sublatti, "Warrior"
ora 22.00 - Prima semifinală a întrecerii muzicale de la Viena a început. În deschidere, câştigătoarea de anul trecut, Conchita Wurst, a cântat "Rise like a Phoenix". Au fost prezentate delegaţiile din ţările participante.
EUROVISION 2015. Telespectatorii își pot vota favoriții, în timp ce în finală sunt deja calificate Austria, care este țara gazdă, Franța, Spania și Australia (o nou venită) - din prima semifinală -, respectiv Germania, Marea Britanie și Italia, din cea de-a doua.
Eurovision 2015. Glumele britanicilor pentru românii de la Voltaj, înaintea semifinalei Eurovision
Eurovision 2015 este cea de-a 60-a ediție a celebrului concurs de muzică organizat de European Broadcasting Union (EBU), care este cea mai importantă asociație a posturilor publice de televiziune din Europa.
Trupa Voltaj va cânta melodia ”De la capăt”, care a ieșit pe primul loc în selecția națională pentru Eurovision 2015.
România nu a reușit niciodată să se claseze mai sus de locul 3 în clasamentul final. Primii care au reușit această performanță au fost Luminița Anghel și Sistem, la Kiev, în 2005, în timp ce în 2010, Paula Seling și Ovi au urcat pe podium la Oslo.
Acum, alți cinci ani mai târziu, Voltaj încearcă să repete rezultatul și chiar să îl depășească. Românilor le va fi însă foarte greu.
Eurovision 2015. Voltaj, veste importantă înainte de prima semifinală Eurovision
Competiția se dispută la Viena, după ce, anul trecut, austriacul Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014 a concursului, cu piesa "Rise Like a Phoenix".
Voltaj are șanse mari să treacă de prima semifinală, care va fi deschisă de reprezentantul Moldovei - Eduard Romanyuta.
Casele de pariuri dau ca aproape sigură calificarea României în gala finală, un eșec fiind recompensat cu un câștig de cinci ori mai mare decât suma investită.
Eurovision 2015. Călin Goia, gest emoţionant la ceremonia de deschidere Eurovision
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.