În 2015, Spania a fost principala destinaţie turistică din Uniunea Europeană pentru non-rezidenţi, oameni care au venit de peste hotare, raportând 21,3% din nopţile petrecute în unităţile cu funcţiune de cazare din UE.
În UE, cele mai populare destinaţii pentru non-rezidenţi au fost Spania (270 de milioane de nopţi), Italia (193 de milioane de nopţi) şi Marea Britanie (118 milioane de nopţi), care împreună au reprezentat peste jumătate (56,2%) din totalul nopţilor petrecute de non-rezidenţi în UE.
Potrivit raportului, mai puţin de 10% din călătoriile realizate de locuitorii din România, Spania şi Portugalia au fost în alte state. Astfel, rezidenţii din România, Bulgaria şi Grecia au petrecut, în medie, mai puţin de o noapte în alte state, în 2015, România fiind pe ultimul loc la capitolul ţărilor de origine ale turiştilor care pleacă spre alte state, scrie Mediafax.