Parlamentarii români sunt renumiţi pentru numeroasele absenţe de la lucrările în plen sau în comisii. Nu la fel se întâmplă însă când aleşii ajung în Parlamentul European, unde repezentanţii ţării noastre stau foarte bine la capitolul prezenţă, potrivit unui studiu al Institutului pentru Politici Publice.
Motivele prezenţei sunt simple, spun reprezentanţii Institutului pentru Politici Publice. În Parlamentul European, dacă nu vii la muncă, nu eşti plătit. În plus, toată lumea este conştiincioasă, astfel încât un chiulangiu iese imediat în evidenţă.
Institutul de Politici Publice a publicat prima statistică referitoare la activitatea europarlamentarilor români în perioada septembrie - decembrie 2007. Este vorba despre politicienii care ne-au reprezentat în Parlamentul European, înainte de alegerile din noiembrie. Cel mai harnic a fost democrat-liberalul Marian-Jean Marinescu, prezent la aproximativ 90% din şedinţe. A fost urmat îndeaproape de Adrian Severin, PSD, şi Cristian Buşoi, de la PNL.
Campioane la absenţe au fost Daciana Sârbu şi Rovana Plumb. Chiar şi aşa, prezenţa lor a fost mult mai bună decât cea a colegilor din Parlamentul României.
Institutul de Politici Publice a lansat şi o pagină web pe care orice persoană poate urmări activitatea europarlamentarilor. Este vorba despre prezenţa la şedinţe, modul în care fiecare europarlamentar a votat o lege sau fidelitatea alesului faţă de grupul european din care face parte ori faţă de delegaţia României.