"Având în vedere ultimele evenimente, dar şi speculaţiile din spaţiul public, delegaţia europarlamentarilor Partidului Social Democrat îşi exprimă întregul sprijin pentru premierul Victor Ponta şi guvernul condus de acesta, care a luat măsuri extrem de importante pentru România în aceşti ani, cu impact pozitiv asupra economiei. O demisie a lui Victor Ponta ar afecta trendul economic şi social pozitiv pe care se află România. Singura instituţie care poate decide cu privire la viitorul guvernului este Parlamentul, iar acesta urmează să se pronunţe", se arată în comunicat, potrivit Mediafax.ro.
Delegaţia europarlamentarilor PSD "ţine să sublinieze faptul că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale 270/2008, preşedintele nu poate decide asupra suspendării premierului, fără aprobarea Camerei parlamentare din care acesta face parte, dacă acesta deţine totodată calitatea de deputat sau senator".
"Europarlamentarii PSD atrag atenţia, de asemenea, că speculaţiile din spaţiul public şi încercările de a pune presiune pe guvern şi de a crea instabilitate sunt lipsite de fundament, din moment ce premierul Victor Ponta nu se află sub urmărire penală", menţionează sursa citată.