„Îmi produce o revoltă profundă valul de “lecții” date politicieni în prima zi de școală.
Nu merg azi la nicio deschidere pentru că îmi este rușine. Cred că politicienii ar trebui să citească mai întâi câteva date înainte de a se înghesui făloși prin școli pentru a le spune, de cele mai multe ori, lucruri trăsnite elevilor”, susține Eugen Tomac, președintele PMP, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
„Peste 50% dintre elevii noștri nu știu să citească bine, să scrie corect sau să calculeze - numim asta analfabetism funcțional.
Aproape 4000 de școli nu au autorizație ISU în prima zi de școală.
1400 de unități de învățământ în era digitală nu sunt conectate la internet.
Deși este cel mai important domeniu în care trebuie să investească statul, bugetul pentru educație în acest an este 2,28% din PIB”, a mai spus Eugen Tomac.
„Problema nr.1 a României astăzi este educația. Lipsa investițiilor în sistemul de învățământ ne va ține blocată dezvoltarea țării pentru următorii 50 de ani.
România educata înseamnă în primul rând resurse. În loc să acordăm bani pentru a crește o generație de români capabili să facă față tuturor provocărilor, noi împrumutăm zeci de miliarde pentru a mulțimi cohorta de baronet local care face orice, dar uită tot timpul de școala. Așa avem sute de școli și licee cu grupul sanitar in fundul curții.
Avem nevoie de bani și de oameni capabili să schimbe din temelie sistemul de învățământ. Fără minim 6% din PIB, nu vom putea niciodată ieși din acest cerc închis al neputinței”, a mai avertizat liderul PMP.
„Fiind totuși prima zi de școală, le urez tuturor elevilor să aibă parte de un an plin de reușite, iar dascălilor le adrese mii de mulțumiri pentru că, indiferent de greutăți, găsesc energia necesară pentru a dărui cunoaștere și a încuraja copii să fie atașați de școală.
Mult spor tuturor!”, a spus Eugen Tomac, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.