„Opriți eliberarea de vize turistice pentru ruși. Vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului", a scris Kallas pe Twitter, relatează HotNews.ro.
Premierul estonian a spus că zborurile dinspre Rusia spre Europa sunt oprite, ceea ce înseamnă că atunci când țările Schengen eliberează vize, vecinii Rusiei poartă povara, deoarece Finlanda, Estonia și Letonia sunt singurele puncte de acces terestre.
„Este timpul să punem capăt acum turismului din Rusia”, a conchis premierul estonian.
Sanna Marin, prim-ministrul Finlandei, a declarat, la rândul său, pentru televiziunea de stat Yle că „nu este corect ca, în același timp în care Rusia duce un război de agresiune, brutal, în Europa, rușii să poată duce o viață normală, să călătorească în Europa, să fie turiști. "Nu este corect", a precizat premierul finlandez.
Apelul Estoniei și Finlandei vine după ce președintele ucrainean a declarat într-un interviu pentru Washington Post că închiderea granițelor pentru turiștii ruși este „cea mai importantă sancțiune".
Până în prezent, Letonia a anunțat, pe 5 august, că nu va mai acorda deocamdată vize cetăţenilor ruşi. Decizia vine după ce, la finalul lunii iulie, ministrul leton de externe Edgars Rinkevics a îndemnat UE să declare Rusia drept un stat care sponsorizează terorismul și să nu mai elibereze vize turistice pentru ruși.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a reacționat imediat, spunând că nu există nicio șansă ca rușii să fie izolați de restul lumii și s-a întrebat dacă Europa ar trebui să continue să-l susțină pe Zelenski.
„Iraționalitatea gândirii sale în acest caz depășește orice limită. Acest lucru nu poate fi văzut decât extrem de negativ. Orice încercare de a izola Rusia sau rușii este un proces care nu are nicio perspectivă", a declarat Peskov, într-o conferință de presă.
Mai devreme sau mai târziu, Europa „va începe să se întrebe dacă Zelenski face totul cum trebuie și dacă cetățenii săi ar trebui să plătească pentru capriciile sale", a adăugat oficialul de la Moscova.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a reacționat și mai violent, comparându-l pe Volodimir Zelenski cu Adolf Hitler.
„Clovnul-șef al Ucrainei a sugerat <<să tragă la răspundere întreaga populație a Rusiei>>", a scris Medvedev pe Twitter
„Adolf Hitler a fost cel care a încercat ultima dată să aplice astfel de idei la un popor în ansamblu. Au mai rămas întrebări despre natura regimului ucrainean?", a mai spus Medvedev.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei Maria Zaharova a numit drept "o prostie la limita naţionalismului" apelul premierului estonian, Kai Kallas, de a se opri acordarea de vize de turism cetăţenilor ruşi în ţările UE, transmite TASS.
"Vă surprinde că un înalt oficial al unui stat membru UE poate vorbi prostii la limita naţionalismului? Este normal. Ea nu a devenit premier de una singură, ci a moştenit funcţia dinastic, prin drept de naştere, primind totul pe blat: un loc în partid, o funcţie în guvern", a scris, marţi, diplomatul rus pe canalul său Telegram.
Maria Zaharova a reamintit că libera circulație este una dintre obligaţiile centrale consacrate în documentele fondatoare ale OSCE şi o serie de alte documente juridice internaţionale.
"Această libertate a devenit o realitate, care este considerată de la sine înţeleasă de sute de milioane de oameni din toate statele din regiune", a mai spus reprezentantul MAE rus, mai arată sursa citată.