Banca Națională a României a intervenit prompt pentru a demasca această schemă periculoasă și avertizează cetățenii asupra riscurilor implicate în participarea la astfel de scheme false care încearcă să profite de notorietatea unor personalități publice.
Într-o postare pe pagina de Instagram a instituției, BNR pune în paralel varianta deep fake și discursul original al lui Isărescu, pentru a arăta cum au fost manipulate mesajele.
„În ultima perioadă, pe mai multe platforme și rețele de socializare, au apărut postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Videoclipurile folosesc fraudulos imaginea și vocea guvernatorului BNR pentru a convinge publicul să facă investiții financiare pe o platformă inexistentă.
Apocalipsa de după alegeri. Cât ne vor costa pomenile electorale. Taxe-record în 2025, avertizează economiștii
Deepfake, conform proiectului de lege privind utilizarea responsabilă a tehnologiei, reprezintă orice conținut falsificat de tip imagine, audio și/sau video realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri pentru care nu și-a dat consimțământul, care în realitate nu au fost spuse sau făcute de acea persoană.
Reiterăm faptul că Banca Națională a României nu face recomandări și propuneri de investiții.
În cazul în care ați dat curs unor astfel de anunțuri false, raportați imediat aceste situații autorităților competente.
Nu divulgați niciodată informații precum numărul contului dumneavoastră bancar, detalii de pe actul dumneavoastră de identitate sau orice alte informații cu caracter personal și nu transferați niciodată bani fără a ști cine îi va primi. Nu luați decizii de investiții fără a verifica și a fi siguri de sursa/legitimitatea recomandărilor”, avertizează BNR pe pagina sa de socializare.
View this post on Instagram