Înșelătoriile de acest gen sunt frecvente mai ales pe litoral, vara și de obicei au ca țintă copiii, profitându-se de dorința acestora de a deveni vedete. De data aceasta, escrocii au găsit "victima perfectă" în postura bătrânei de 80 de ani, din București, relatează Știri Diaspora.
Femeia a fost acostată în zona Piața Romană din București de o persoană care i-a spus că arată foarte bine și că ar putea face figurație în câteva reclame la produse cosmetice. Femeii de 80 de ani i s-a propus să intre într-un studio foto din apropiere, pentru a face câteva fotografii. Acesta a fost, practic, momentul în care bătrâna a crezut că își va îndeplini visul de o viață.
„La început am zis că poate e o treabă că lumea. Zic, uite, văd Parisul. Și chiar le-am zis vecinilor că s-ar putea să plec la Paris sau Dubai și cu treaba asta noi tot timpul am râs”, povestește femeia.
La început nu i s-au cerut bani. Ținea însă legătura cu o femeie de la agenție, căreia i-a mărturisit că are 40 de mii de euro, în urma unei expropieri în Constanța. Din acel moment, femeii de 80 de ani i s-au cerut diferite sume de bani.
Când povestea a început să i se pară putredă, femeia s-a adresat Poliției care a demarat o investigație în acest sens. Oamenii legii au reușit să o prindă pe escroacă prin intermediul unui flagrant. Pentru recuperarea prejudiciului i-au pus sechestru pe apartament.
Polițiștii spun că femeia de 80 de ani nu este singura victimă, așa că fac apel la cei care cred că au fost și ei păcăliți în același mod să facă plângere. În prezent, suspecta în dosar este cercetată sub control judiciar impus pentru 60 de zile, mai arată sursa citată.