"Au fost depuse coroane de flori, în semn de respect față de jertfa eroilor jandarmi, din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne, a Jandarmeriei Române, precum și a reprezentanților Asociațiilor de revoluționari și veterani de război și membri de familie ai eroilor martiri", informează un comunicat al Jandarmeriei Române, potrivit Agerpres.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare din cadrul Unității Speciale de Gardă și Protecție Instituțională Jandarmi București.
Jandarmii proveneau din Unitatea de Transmisiuni de la Câmpina și au fost trimiși să apere aeroportul, după ce fuseseră lansate zvonuri cu privire la producerea unor atacuri terestre și aeriene. La Otopeni a fost deschis focul asupra acestora, iar 37 de jandarmi, ofițeri, subofițeri, elevi și militari în termen și-au pierdut viața.