Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au acordat, marţi, raport favorabil bugetului Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pe anul 2019, cu 22 voturi "pentru" şi 12 voturi "împotrivă".
Comisiile reunite pentru buget-finanţe au adoptat un amendament prin care se propune diminuarea sumei alocate finanţării partidelor politice cu 140.000.000 de lei, informează Agerpres.
Banii vor fi redirecţionaţi către bugetul Ministerului Educaţiei, care urmează să facă investiţii privind programul "Masa caldă".
În proiectul de buget pe anul în curs, transmis Parlamentului de către Guvern, era prevăzută pentru AEP suma de 582.798.000 de lei, în creştere cu 163,61% faţă execuţia preliminată în 2018.