După finalizarea autopsiei efectuate la Spitalul din Deva, trupul băiatului a fost ridicat, luni, de maşina crematoriului din Turda, unde acesta ar urma să fie incinerat, aceasta fiind dorinţa familiei, au declarat pentru Mediafax, surse din cadrul instituţiei de la Cluj.
De altfel, familia băiatului, între care şi tatăl lui Erik şi sora lui în vârstă de 15 ani, a plecat din judeţul Hunedoara, urmând maşina mortuară.
În urma producerii avalanşei, tatăl şi sora lui Erik au fost răniţi, ambii fiind transportaţi la spitalul din oraşul Haţeg. Tatăl lui Erik Gulacsi are o fractură la picior, însă a refuzat să rămână internat.
Erik Gulacsi a fost sportiv legitimat la Clubul Sportiv Montan Altitudine, alături de Geta Dor Popescu.
Trupul micului alpinist de 13 ani, Erik Gulacsi, a fost coborât duminică seara din Retezat de echipele de salvare montană trimise să recupereze cei doi minori prinşi de avalanşă.
Geta Dor Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi copii campioni la alpinism, prinşi de avalanşa din Munţii Retezat, au avut parte de o moarte violentă, au stabilit medicii legişti hunedoreni, care au finalizat, luni, autopsia celor două cadavre.