„Am depus o plângere” a anunţat, într-o postare pe Twitter, avocatul Partidului republican al Poporului (CHP) condus de către Kemal Kilicdaroglu.
Acesta susține că Kiliçdaroglu îi cere lui Erdogan despăgubiri în valoare de un milion de lire turceşti (aproape 47.000 de euro).
Nemulțumirile au pornit după ce preşedintele turc a difuzat, la un miting din 7 mai, la Istanbul, un scurt clip în care îl acuza pe Kemal Kilicdaroglu de faptul că „înaintează mână în mână cu PKK”, o organizaţie pe care Ankara şi aliaţii săi din Occident o clasifică drept teroristă, relatează news.ro
În aceste imagini, candidatul opoziţiei îndeamnă „să mergem împreună la urne” în alegerile prezidenţiale, imitat de către un comandant din PKK care bate din palme.
Ulterior, Erdogan a recunoscut în mod public, luni, că este vorba despre un montaj video. Liderul turc l-a acuzat însă pe rivalul său că „s-a aliat cu organizaţia teroristă PKK”.
„Cum se poate coborî la aşa ceva o persoană aşezată în fotoliul prezidenţial?”, a replicat Kemal Kilicdaroglu.