Împreună cu tatăl lui, Richard făcea exerciții pentru tonifiere încă de la vârsta fragedă de 2 ani. Nu părea un lucru tocmai potrivit pentru un copil, însă a fost un caz special, pentru că băiatul avea o familie formată din tatăl care era campion în arte marțiale și mama care participa la numeroase competiții de aerobic.
Richard a avut și antrenor personal, cu ceva timp înainte de a deveni adolescent, iar atunci când a împlinit vârsta de 8 ani lumea a început să îi spună „Micul Hercule”.
Astăzi, el nu se mai antrenează atât de intensiv. A întrerupt orice legătură cu tatăl lui din momentul în care acesta a fost acuzat de violență domestică asupra soției sale și a ajuns după gratii.
Richard este cascador pentru cei de la Universal Studios, unde este „împușcat" și unde își dă foc, la propriu, spre încântarea celor care vin să urmărească spectacolele.
Vezi mai jos cum arată acum „Micul Hercule” 16 ani mai târziu!