Într-o videoconferinţă organizată de Universitatea din Melbourne, Fauci a dat ca exemplu de bună gestionare a epidemiei țări precum Australia și Noua Zeelandă. Precizând că nu se poate spune același lucru și despre SUA, medicul a deplâns faptul că politicul a influențat foarte mult societatea, inclusiv măștile de protecție fiind purtate de către cetățeni în funcție de opțiunile politice pe care le au.
”Cifrele vorbesc de la sine”, a afirmat Fauci, care a insistat asupra faptului că măștile sunt un element-cheie în combaterea transmiterii virusului şi ar fi putut avea rangul unei ”declaraţii politice”.
”De fapt, oamenii sunt ridiculizaţi dacă sunt văzuţi purtând mască. Depinde de care parte a spectrului politic te afli, ceea ce este un lucru foarte dureros pentru mine ca medic, om de ştiinţă şi funcţionar în domeniul sănătăţii publice”, a adăugat specialistul în epidemiologie, citat de Agerpres.
În SUA există o puternică polarizare atât față de politicile implementate împotriva pandemiei de Administraţia Preşedintelui Donald Trump, cât şi o puternică mişcare anti-vaccinare.
”Scepticismul este parţial alimentat de semnalele mixte trimise de guvernul nostru, care nu sunt de mare ajutor”, a deplâns medicul, care a subliniat că implementarea unor politici unitare împotriva pandemiei este îngreunată și de independenţa pe care o are fiecare stat federal în adoptarea deciziilor.
Fauci a identificat ca punct principal al dispariției strategiilor în fața pandemiei momentul când țara sa a redeschis economia, fără a ține cont întotdeauna de recomandările specialiștilor astfel încât acest lucru să se facă în condiţii de siguranţă.
Referitor la criticile recente la adresa sa lansate de Liderul de la Casa Albă, medicul a răspuns că ”atunci când cineva se află pe acelaşi podium cu politicienii, nu trebuie să se teamă să spună ceva care nu este pe placul lor.”
Reamintim că, într-o discuţie telefonică avută cu membrii echipei sale de campanie, Donald Trump le-a spus acestora că ”oamenii s-au săturat să audă vorbindu-se despre Covid-19 și să-l asculte pe Fauci și pe toți idioții. ”Este acolo de 500 de ani”, a mai spus Preşedintele republican, referindu-se la expertul de 79 de ani, recunoscut la nivel mondial, care conduce Institutul de boli infecţioase din SUA. ”Dacă îl ascultam, am fi avut 700.000 sau 800.000 de morţi”, a mai spus Liderul de la Casa Albă.
Bilanțul epidemiei din SUA, cea mai afectată țară din lume, depășește 9,1 milioane de infectări și 233.337 de decese. Față de ziua precedentă, numărul infectărilor a crescut cu 15.665, iar cel al deceselor, cu 207.