Încă de la cea mai fragedă vârstă, Aidan Robinson a folosit diverse tipuri de proteze, pe care ajunsese să le întrebuințeze cu mare abilitate, dar continua să fie nemulțumit întrucât sistemele erau prea rigide și nu se adaptau perfect pe corpul său.
Departe de a se descuraja, copilul a creat, cu ajutorul unui specialist de la Autodesk Coby Unger, o proteză care să îl ajute să-și amelioreze calitatea vieți de zi cu zi. El a unit o piesă din plastic cu un conector fizic cu ajutorul căruia poate fixa și controla diverse terminații, de la un suport cu care să țină telecomanda de la televizor până la o mână realizată din piese de Lego. Acest lucru aduce și o economie considerabilă, ținând cont că o proteză performantă pentru adulți costă cel puțin 15.000 de dolari. Cele pentru copii pornesc de la 5.500 de dolari, dar trebuie schimbate odată cu vârsta.
Marea calitate a protezei constă flexibilitatea ei. Ea este adaptabilă pentru o mare varietate de activități, asigurând astfel băiatului o mai mare autonomie și cel mai mare avantaj al său constă în faptul că se poate regla și nu trebuie schimbată pe măsură de purtătorul său crește.
Invenția lui Aidan Robinson a trezit interesul unor producători de proteze din SUA, țară în care, anual, unul din 2.000 de copii se naște fără o parte a brațelor sau mâinilor.