Graficele publicate de OMM arată că anul trecut concentrația de CO2 în atmosfera a ajuns la o medie de 397,7 părți per milion (ppm) și la începutul lui 2014 în emisfera nordică a trecut, pentru scurt timp, peste pragul de 400 ppm și din nou, la nivel global, la începutul lui 2015. 'În scurt timp vom trăi în permanență într-o atmosferă unde concentrația de CO2 va fi superioară mediei de 400 părți per milion (ppm)", a declarat secretarul general al OMM, Michel Jarraud, citat de Agerpres.
Metanul, al doilea cel mai important gaz cu efect de seră, a atins și el un record de concentrație în 2014 ajungând la 1.833 părți per miliard în 2014. În condițiile în care aproximativ 60% din emisiile de metan în atmosfera sunt de origine umană (între altele, creșterea animalelor, cultivarea orezului, exploatarea combustibililor fosili, combustia biomasei), concentrația de metan era anul trecut cu 254% mai mare în comparație cu nivelul înregistrat în epoca preindustrială (1750).
În cea ce privește concentrația protoxidul de azot a ajuns anul trecut la 327,1 părți per miliard, cu 121% mai mare în comparație cu nivelul înregistrat în epoca preindustrială.