Emilia Gane are 40 de ani și este absolventă a Facultății de Drept și a Colegiului Juridic Franco- Român, fiind implicată în procesul de aderare a României la UE. Din 2007, ea a fost numită șefa Serviciului Contencios al UE.
Este funcționar public de carieră și a fost mâna dreaptă a lui Răzvan Horațiu Radu la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în perioada 2011- 2018. Răzvan Horațiu Radu, care recent și-a depus candidatura pentru șefia Parchetului General, a fost demis de la CJUE în mai 2018, de către premierul Viorica Dăncilă, care l-a numit în locul său pe avocatul Costin-Radu Canţăr, mai scrie publicația.
Emilia Gane a refuzat să semneze apărările Guvernului român în cauzele de la CJUE, privind Secția Specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție, mai spun sursele citate. Mai precis, este vorba despre punctele de vedere semnate și asumate de Radu Canțăr, fostul agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din procesul prin care Guvernul a pus sub semnul întrebării caracterul obligatoriu al rapoartelor MCV, realizate de Comisia Europeană și în care sunt aparate modificările făcute de coaliția PSD- ADLE la Legile Justiției.