Executivul de la Berna a aprobat modificarea Ordonanței privind libera circulație a persoanelor, precizând că la data de 31 mai 2019 încetează aplicarea clauzei de salvgardare care limita libera circulație pentru cetățenii români și bulgari.
Decizia respectă prevederile Acordului privind libera circulație a persoanelor încheiat între Elveția și UE și asigură cetățenilor din România și Bulgaria libertate deplină de circulație în Elveția, în aceleași condiții ca ale cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Astfel, pentru a putea rămâne în Confederație, cetățenii români vor trebui să găsească un loc de muncă sau să aibă suficiente mijloace de trai dacă sunt inactivi pe piața muncii.
Ministerul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba consideră că toți cetățenii UE ar trebui să beneficieze de drepturi egale.
„Salut decizia Consiliului Federal din Elveţia de a acorda libera circulație cetățenilor români de la 1 Iunie 2019”, a scris George Ciamba, miercuri seara, pe Twitter.
Salut decizia Consiliului Federal din Elvetia de a acorda libera circulație cetățenilor români de la 1 Iunie 2019. Încetează astfel clauza de salvgardare care limita acest drept pentru cetățenii români și bulgari. Decizia este una firească, asigurând drepturi egale cetățenilor UE
— George Ciamba (@geociamba) May 15, 2019