Medicul veterinar, Rudolf Hofmann, conduce o clinică pentru câinii fără stăpân. În prezent, îngrijeşte 800 de patrupede. Toate au probleme de sănătate şi au locuit cândva pe stradă. Doctorul le operează gratis şi reuşeşte să le găsească o familie, însă, de puţine ori în România.
"Majoritatea cazurilor sunt câini loviţi de maşină sau maltrataţi de oameni. 15% din câinii adoptaţi de la noi din adăpost sunt adoptaţi de cetăţeni români. Majoritatea pleacă în Germania, Elveţia, Anglia. Acum ducem patru căţei în Statele Unite", afirmă medicul veterinar.
Lisa a primit o nouă şansă la viaţă. Când a venit în clinică abia respira. Peste o lună, va pleca în Elveţia, acolo unde o aşteaptă noul stăpân.
"Lisa a fost adusă de adăpostul public din Galaţi. Era într-o stare jalnică. Nu mânca, nu se mişca. Abia ne dadeam seama dacă trăieşte când o ascultam cu stetoscopul. Nu mânca de câteva luni de zile, şansa ei să trăiască era aproape zero. Am operat-o, a supravieţuit anesteziei şi după zece zile a început să dea primele semne", povestește Rudolf Hofmann.
Norvegienii se alătură şi ei elveţienilor, englezilor şi nemţilor şi aleg să adopte un maidanez din România.
Cei care iubesc câinii comunitari, o pot demonstra prin mai multe feluri: să adopte un maidanez, să doneze mâncare pentru el sau să facă voluntariat într-o clinică sau un adăpost şi să-l îngrijească.
"Suntem trei băieţi care lucrăm. Mănâncă de două ori pe zi animalele", afirmă unul dintre cei care are grijă de câini.
Românii, însă, preferă animalele din vitrină. Din păcate, statisticile arată că nu mai 7% dintre români aleg să vină într-un adăpost să adopte un câine maidaez. Restul, preferă să îşi ia animalele de companie...din magazin.